Echipa feminină de tenis a României a fost spulberată de Canada, 0-3 în Billie Jean King Cup, iar căpitanul nejucător Horia Tecău a oferit explicațiile eșecului dur.
„Tricolorele” au șanse infime să se califice la turneul final al Billie Jean King Cup, în contextul în care nu au câștigat nici măcar un set în fața Canadei.
Miriam Bulgaru (211 WTA) a fost învinsă, 1-6, 4-6, de Victoria Mboko (159 WTA), Anca Todoni (88 WTA), liderul echipei, a cedat cu Marina Stakusic (128 WTA), 4-6, 3-6, iar dublul format din Georgia Crăciun și Mara Gae a pierdut, 2-6, 4-6, în fața Kaylei Cross și a Rebeccăi Marino.
La finalul confruntării împotriva Canadei, căpitanul nejucător Horia Tecău a scos în evidență faptul că a avut la dispoziție patru debutante în această competiție, dar este mândru de jucătoare.
„Miriam, pentru prima dată în echipă, a debutat în primul meci din zi, un pic de emoții la început, dar după aceea și-a găsit ritmul și a fost foarte competitivă.
În setul doi a avut niște șanse mari să preia avantajul și poate am fi luat al doilea set și lucrurile ar fi fost diferite în setul trei. Da, un meci foarte bun în a doua parte.
Anca Todoni a făcut un meci bun, un meci foarte calitativ contra lui Stakusic, care a venit cu răspunsuri pentru tot ce a jucat Anca, a făcut un meci incredibil, după părerea mea, și i-a lipsit puțin Ancăi, mai ales în setul doi să preia avantajul cu câteva mingi importante”, a precizat fostul mare jucător de tenis.
România mai are de disputat confruntarea cu Japonia, sâmbătă, 12 aprilie, ultimul duel din Grupa A, Canada – Japonia, fiind programat duminică, 13 aprilie.
„Dublu pentru prima dată în teren, Mara cu Georgia, au făcut câteva antrenamente, s-au înțeles bine pe teren, au comunicat bine, sper să le folosească experiența în viitor, că au un joc puternic și pot face lucruri frumoase împreună.
Și, per total, având o echipă atât de tânără și cu multe debutante, eu sunt foarte mândru de atitudinea lor și de lupta din teren”, a mai transmis Horia Tecău.
În Grupa B, care se joacă la Ostrava, gazda Cehia a învins Brazilia cu 2-1. A treia echipă este Spania. Din Grupa C fac parte Slovacia, Statele Unite și Danemarca, iar meciurile se joacă la Bratislava.
Kazahstan (virtual învingătoare, cu victorii în ambele confruntări), Australia și Columbia fac parte din Grupa D, Polonia, Ucraina și Elveția din Grupa E, iar Olanda, Marea Britanie și Germania din Grupa F. Câștigătoarea fiecărei grupe se califică la turneul final din China, la care vor mai evolua țara gazdă și Italia, deținătoarea trefeului.